Tot un fel de amintire

M-am pregătit temeinic de-al nouălea ceas:

Mi-am vopsit unghiile-n roşu putred,

Părul, să-mi cadă-n spate drept coamă,

Parfumul meu cu flori şi lemn sălbatec,

Iar rochia... frunză de pământ cu ţurţuri.

În tălpi mi-am pus atât: cărbuni,

Să pot dansa un tango de adio,

Eu şi stafia-n roşu... la opera închisă,

Umbră cu umbră, cu sorţi de izbândă.

De bun augur, eu nu am fost nicicui,

Placid mă sfiesc, copilă cu frică

Şi-mi fac semne să tac: 
se-ntorc spectatorii...

Şi sâsâie-a gâşte în rândul întâi;

Respir şi continui, acum va fi totul:

N-aţi simţit trupul, prilej de-nfrigurare?

E-al ăstei lumi carnal, sădit cu rădăcini.

Am să-l descos îndată. 
Respiro, actul doi:

Sufleurul meu anunţă un gând de-eliberare!

Fiorul vieţii vi-l dau vouă: 
să vă înalţe atât: până la voi.

Mai sus...aţi să vedeţi desigur,

Că nu se poate tot prin trup.

În carne curge numai gândul,

Şi-am obosit să mă străpungă,

Eu nu mai vreau nici joi, nici vineri,

Nici săltăreţi în lumi obtuze,

Nici vieţi, cât alte cinci canine,

Nici birtul cu neplânşii îngeri,

Nici mamă, dor sau praf de tine,

Nici tată, grâu sau mânăstire...

Nu ştiu de-s vie, ori de-i vis

Şi simt un dor de chipul lunii,

Hai, puneţi duhul meu amorf,

Îngrăşământ fertil la stele,

Căci ce mai vreau acum, aici,

E mila movelor petunii...