Ar fi comic

Ar fi comic, dacă într-o zi,
ți-ai arunca în drum șoseta
și ai merge așa, desculț. 
toți, dar absolut toți ar zice:
-Uite-l cum calcă strâmb asfaltul,
nu cumva să zdrobească florile nemuritoare.
Tu, nici n-ai băga de seamă
și-ți vei continua pasul legănat,
până la prima floare cu adevărat vie.
Pentru că nu știi ce-i aia,
"corola de minuni a lumii",
ai s-o iei de jos,crezând că o salvezi la tine-n vază.
Nimeni, dar absolut nimeni n-o să zică:
-Vă rugăm nu rupeți florile, au suflet!
Ai să suferi ca boul; era oricum o floare de sezon.
de aia florile de sezon au parteneri doar efemeridele.
Trăiesc doar la lumină:
când dispare, evident că mor.
Unu de pe șantier are să radă:
-Băăă,femeia e ca floarea: dacă n-o uzi,se ofilește!
Tu nu poți să te abții în uimirea-ți
și tot te gândești, ce comic ar fi, auzi,
ca toți morții să fie vii...
Ar fi comic, parcă pentr-o clipă,
să știu că nici eu nu mai exist,
să mă-mbratisez cu florile și să cânt:
ar fi comic, dacă n-ar fi trist...

Replica

-Ce simplu-i pentru tine, iti spui replica si te faci pierdut. Ai tu niste cortine ale tale nevazute si cu atat mai grele, decat cele din catifea.

-Nu stii ca orice cutremur isi face replicile din ce in ce mai slab,dupa care, tot ce ramane de auzit e doar mutenia pamantului? de parca inauntrul sau, nici nu s-ar fi crapat cea mai adanca genune...

Luat la rost

Toti, dar toti au un rost in lume:
unu-mpinge carucioare de dimineata pana seara,
altul taie capul gainilor,
una coase mai frumos,
unul gateste de-i sar capacele,
unii sunt facuti sa se bucure mereu,
cat or fi ei de prosti...
Altii sunt facuti sa-ndure,
ca mamele care duc pe umeri-Globul.
Unii salveaza vieti,
altii le curma,
unii-mbraca moartea intr-o boare-
si i-au zis credinta.
De atunci moartea...e asa, o trecere.
Unii ne invata sa vorbim,
dar nu ne invata cand sa tacem.
E un dar anume asta:
se deprinde cand murim.

In lumea vegetala nici nu indraznesc sa intru:
cum as putea intelege vreodata,
vesnicia copacului?
In lumea animalelor...ce sa mai?
e plin de Om.

Mai este insa o lume fina,
pe care daca o atingi, se preface-n sange.
Artistul, ah! artisul face si el...
ce stie mai bine: se sacrifica.
Toti, vezi bine, toti au un rost pe lume,
Artistul are numai unul: chiar si cand rade, plange.

Plăsmuind realitatea

Să știi...poeții n-au nevoie de familii: 
sunt însurați cu universul, 
sub streșini mulg pe rând comete, 
și nasc imaginar...doar versul.
Ei știu că valsul lor cu muza,
se face simplu, legănat,
dar veșnic,veșnic să o țină
la pieptul strâns, îmbrățișat.
Se plictisește repede, cu toane de femeie,
și dacă n-o țin cu dichis,
fuge ca stafia, într-o secundă,
iar actul creator,îndată...e ucis.
să vezi atunci ce gol se-ntinde:
să stai îngenuncheat de-o planșă albă,
supus ca morții și toți sfinții,
la ghilotina blândă, cu miros de nalbă...
mulți au plâns-o, și-au cântat-o,
în fel și chip, i-au dat și nume,
cum ea, iubita lor, făptură,
s-a dat pe sine...pentru lume.
Poeții n-au nevoie de familii,
nici de contracte trecătoare,
nu-și leagă-amorul în ștampile;
ei au iubiri... imaginare.