Uneori

Uneori ascult Chopin și mă deprimă,

alteori sunt deprimată oricum,

și mă chircesc ca melcul, de parc-aș avea cochilie,

sau un suflet în care să mă-nchid.

Uneori îmi doresc o mașină veche de scris,

s-o pun acolo într-un raft și să m-amenințe

că se-neacă-n praf.

Eu să mă fac că scriu, ca să o vindec;

am auzit că lucrurile vechi, ruginesc ușor.

Uneori colecționez nimicuri până văd nimicul

din mine, și-atunci zac.

Alteori mă hrănesc din aer și din plâns

până râd de mine și-apoi tac.

Tic-tac. Tic-tac. Moartea stă într-un copac.

Uneori mă-ntreb dacă timpul uită de mine,

așa cum uit eu de el.

Curriculum vitae

Mă nemulțumesc ploaia, frigul, vara,

pielea arsă, pielea înțepată de frig

și mai ales, pielea înțepată de țânțari.

Mă nemulțumesc oamenii, cunoștințele,

sinele, ceasul și-nghesuiala din metrou;

fețele lor tâmpe când se cred deștepți,

și mai ales deștepții.

Mă nemulțumește timpul mult prea lung.

Și viața, dar doar dintr-un motiv:

seamănă mult prea mult cu moartea:

scurtă și fără-nțeles.

Mă nemulțumesc religiile, florile-n perfecțiunea lor,

Dumnezeu că e în toate și toate că sunt vii.

Mă nemulțumește totul deopotrivă.

Totul... că l-am prefăcut nimic.

Mama

Mamei mele nu am putut vreodată a-i scrie

mai mult decât un gând,

un zâmbet

și un plâns.

Mamei mele nu i-aș fi putut vreodată scrie ceva,

mai mult decât ceea ce e.

Și cum ai putea vreodată să adaugi sau să scazi ceva

infinitului?