Doru' dor

Pe mânăstirea-n piatră,

Am devenit pământ,

m-am prefăcut în nori,

copaci, apă şi vânt

Şi am tăcut ca noaptea,

Ucisă între sori,

Ştiind că doar în braţe,

Tu, Doamne, mă-mpresori.

Tăceau şi ziua, timpul

Şi toate-au amuţit

s-asculte pulsul ierbii

în mine înflorit.

Curgeau clipa si ora,

ca un pârâu în vale,

când pieptul meu urla

un muget lung de jale.

Mi-e dor de Tine, Doamne-

E dorul ancestral-

Prefă-mă iar în lutul

Cu iz primordial!

Vis cu şaman

"  -   Unu plus unu fac unu, întotdeauna",
 mi-a spus râzând şamanul. 
Abia îl mai vedeam în vis...
ce gând, ce nălucire!
Cum îşi căsca spre ceruri gura,
cu aștrii în tavanul palatin, 
Un semizeu uitat de timpuri,
hrănit cu sânge de cometă,
Se răsfrângea acum din nouri,
către lăcașul carpatin.
 
"  -   O zi cu apă, una foc,

De jos în sus, de sus în jos...

Se saltă sufletul din loc,

Nimic din iad nu-i de prisos...

Se împletesc la infinit,

O mână caldă, una rece

Se duc de unde au venit:

Respiră... moartea trece!"

Aşa îmi croncănea şamanu’ 
Cu ciocul astupat de astre, 
De-n palmă-mi sângera un cui,
Din dusele-amintiri albastre...

Mamei

Pântecele Său îngenunchează îngeri,

Perfect, stă ca un glob, precum pământul ;

Şi apără într-însu, ca-ntr-o cochilie,

adamii, toţi martirii, apostolii,

Cuvântul…

Mă-ntorc la tine mamă, când teama mă apasă

Unde m-ai plămădit cu duh, iar nu din lut.

Şi-i bine ca Acasa, căci nu-i aşa, bag seama,

atunci când ii ajunge

de neajuns etern,

Hristos se-ntoarce îndată,

În pântecul matern…