Nu mă-ntreba tu, mamă
De ce am doar doi
cai putere:
Unul alb, impur,
lăptos,
Altul verde
pân-la os…
Nici c-am sacou’ rupt în cot,
Or ce mai fac în
realitate,
Nici de ce-am
gaură-n tavan,
Că-mi ninge viaţa-n anotimp,
Hubloul meu de înţeles…
Să- L pun pe
Domnul pe divan.
Nu mă-ntreba tu,
tată,
Când am să fiu ce-mi
crezi tu bine,
Or de-am să mor de gât cu tot,
Cu versurile-mi
drept colac.
Nici de mai fac rimă
pereche,
Ştii doar şi tu de
mai demult :
Eu cresc de ani de zile,
Sufletu-mi verde…nepereche.
Nu mă-ntreba nici
tu, amice
Cum fac poeţii foamea-n frig,
Sau ce mâncăm în
miezu’ nopţii,
De ani de zile
tot întind
Răbdări prăjite
ca toţi morţii.
Nu mă-ntrebaţi
nimic-e teatru,
Si-i surdo-mut şi
orb, deopotrivă,
Şi toate le
resimt în mine,
Înnebunind să fac…
ce se cuvine.
Am să vă-ntreb doar eu, atât,
La ce folos să-mi
mătur viaţa-
Un ghem de colb, pitit
sub preş,
Când pot încă să
mai respir,
Tot cerul, ca să dau iar greş ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu