Din groapa
timpului de aştrii,
s-a mai creat o
galaxie,
cu lapte muls de
ietromanţii,
ce au rescris
Calea Lactee.
În ea se
plimbă-un singur om,
un fel de-Adam ce
sare gardul,
îmbrăţişat de gât
cu-un pom,
căci nu va şti nicicând
ce-i iadul.
Fugit de purgatoriul
vieţii,
Şi-a luat cu
dânsul doar mârţoaga,
să sară-ndată
toţi pereţii,
pân’ ce i s-o
toci scârtoaga.
Şi vântul, el
oprea cu lancea-
taifun din griji
şi joase temeri,
El, Don Quijote
de la Mancha,
’şi-iubise crucea de
pe umeri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu