marți, 26 ianuarie 2016

Metamorfozele iernii

Timpul lua forma trupului tău,
iar gerul lua forma tuturor copacilor,
ca într-un fel de concurs absurd
de care e mai lung...
Și se năștea un infinit.
Poate nici nu se născuse, ci era acolo dintotdeauna
și nu-l văzusem pentru că eram prea ocupată
să mă prefac în țurțure.
Tăcerea-n schimb, lua forma unei ciori,
care-și cânta imnul dimineții,
atâta doar că nimeni n-auzea,
pentru că și ei la rândul lor erau prea ocupați
să se prefacă în piftie.
Tristețea lua forma unei sticle,
pe care-o bea bețivul meu de înger,
scuipând printre măsele visele,
evident, cu mult înainte să le fi avut.
Probabil ar fi spart îndată sticla,
dacă nu era prea ocupată la rândul ei,
să se prefacă-n lacrimi.