Când
camera plesnește sub greutatea unei umbre,
Și pe
tavan se învârt gânduri sumbre,
Când ies
iar din oase, ca
leul din cușcă,
Îmi iau
prietenul imaginar să dăm câte o dușcă.
Nu
discutăm politici, ori vești muritoare,
ascultăm
doar pereții cu voci 'surzitoare.
Doar ei
ce-ți arată
minuni în povești,
amintiri
despre cum ai uitat să trăiești.
Mai
mi-arată cum iar, am un deget în rană,
Ce s-a
înfipt mai adânc ca ochiu-mi din geană.