Definiția poeziei

Eu am jonglat cu moartea în silabe,

De ajunsese dracul a mă privi cu ciudă,

Când mă hrăneam cu vorbe vii și oarbe,

uitând de lumea asta, fadă și absurdă.

Cuvintele le-am pus atent în insectar,

să-mi amintească veșnic de sfânta lege a firii;

Căci nu-i așa că boldul, de îl încingi în jar,

arată bine înfipt în atriul simțirii? 

De-a spânzurătoarea

Viața mea-i o glumă:

Dovadă că atârn într-un copac de șapte zile

și nici vântul și nici mama nu m-au căutat.

Nu fac nimic de-o săptămână,

doar pendulez ca un măr copt

dacă să cad sau să rămân.

Totuși sunt bine: am o mână pe ficat

și-n cap pălăria verde a lui bunicu,

să-mi țină de soare.

Dacă știam că am astfel de abilități

nu mă duceam la facultate,

ci m-angajam străjer în ceruri

sau în iad... că mi-e totuna.

Cel mai mult îmi place că nu salut

și nimeni nu se-așteaptă să răspund

Cine-ar vrea s-audă „ziua bună”

de la un muribund?

Totuși e trist că moartea mea-i o glumă:

Dovadă că mi-atârnă trupul în copac,

și peste oase mi se-ntinde bruma

și nici moartea nu m-a căutat.