Azi

Azi, ne-am despărţit pentru a mia oară;

Tu de mine, eu… de mine şi de Dumnezeu

Şi nu credeam c-o să mă doară

Să fiu doar eu şi eu şi eu…

Azi, crucea mi-e înfrântă-n doruri grele;

În dorul tău, dor de chipul cel lumesc

Şi-s pline gândurile mele

De gol ceresc… doar gol ceresc…

Azi, mă-mbăt şi plâng până-nspre dimineaţă;

Pe Chopin mi-l fac prieten de pahar

Şi pe-o cântare săltăreaţă,

Regretele vin iar şi iar şi iar…

Azi, am pretins că de nimic nu-mi pasă;

Cu dracul am băut tot ce-am avut

Şi îngerul meu i-a căzut apoi, în plasă;

De-aş fi ştiut, măcar de-aş fi ştiut…

Un alt fel de fabulă

-"Soma sema", rosti-ntrerupt brotacul.

Şedea-n căuş de palme, ca perla într-o scoică

Luând aer de rege, pe balta-aproape seacă.

I-aş fi zâmbit la rându-mi, dar n-a fost cu putinţă

Purta haina cu bube, era hidos săracul.

Nu mă mira nicicum că îmi rostise vorbe,

Nici c-avea vocea dură, ori că purta manşete.

Mă instiga doar faptul, c-aş fi-ncercat se pare,

Să îi opresc suflarea c-o scurtă sărutare.

Mă fâstâcii prea lesne şi ca să curm tăcerea,

Am început să murmur un cânt despre Ulise.

-Am să te las pe-un nufăr, e-o mică pată albă

Eu cred că se îmbină un pic de negru hâd

c-un strop de intangibil... pe alocuri.

-Straşnic acord, auzi? Manşetele perlate nu dau bine

pe-orişicare spectru, pe-acesta...nicidecum!

-Oi fi şi tu vreun prinţ! şi fără să bag seama,

făcu o săritură la polul nesfărşit...

-M-oi logodi cu moartea, ea îmi va sta aproape

Şi ne-om jura iubire, întru eternitate!

Dar am rămas lut, scăldat de apa moartă,

Să mai încerc păcatul, alene, cu vreun deget

Şi să moi talpa pământească,

În mlaştina numită, simplu - "viaţă".