miercuri, 9 ianuarie 2013

Cât mi-aş dori



Cât mi-aş dori să-mi ating îngerul cu-aripa,
să nu-mi mai stea în spate- privitorul mut la teatru,
ori în lături-zid de gânduri de-ndreptare,
să fim doar noi, faţă în faţă- oglinda-mi de neom în om.
Deasupra va veghea cel mai aprins luceafăr- clipa,
iar ceasul turn va bate ora fără timp, la fix, desigur,
să amintească apelor, naturii deopotrivă,
că strălucirea lor s-a prefăcut- conştiinţă divină.
Cât mi-aş dori să zic: miluieşte suflete al meu pe Domnul;
Să nu-mi mai stea la uşi-cerşetorul de căldură,
să-mi vină ghem la piept, sufletul meu- fetus astral.
Căci tare mult a umblat să îmi învie eul;
un eu infinit, cu rădăcini de lut;
un lut nefinisat, decât cu plâns, ce-nmoaie nefiinţa.
El, un fel de înger al meu, oglindă fără pene,
Singurul înger, uşor transparent, cald la pipăit,
atâta doar cât să nu fie vulgar, lumesc întocmai.
Atunci, doar atunci, suflete al meu,
am să scutur din mădulare vina- măduva poroasă,
ca în sfârşit să pot zice:
Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, bucuroasa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu