-Spune-mi, rosti ea în treacăt, ducându-și mâna-ncet la gură, cum sunt poeții? Buzele-ar fi vrut să continue dar se opriră ușor întredeschise, rostind doar un oftat venit de nicăieri.
-Ei și tu acum...sunt ca moliile, cum să fie? Ziua stau închiși în dulapul vechi și se izbesc de cei patru pereți, cu iz puternic de naftalină. Unii îi zic birou. Dar seara, eheiii seara, n-ai să vezi poet dormind; ei ies pe nesimțite-n cameră și se-mbată cu tot soiul de parfumuri. Ei rod cu nesaț orice urmă de viu și le fac părți din trupul lor firav.
Și uite-așa se nasc alți fluturi.
-Fluturi? Zâmbise ea ușor confuză.
-Fluturi...adică versuri, continuă el scurt.
-Deci poetul e tot una cu versul?
-Ia-o așa: trăirea e tot una cu omul, trăirea nu există de sine stătătoare, ea prinde viață doar printr-un organism viu, iar omul, omul la rândul lui, fără de trăire...e neom. În concluzie e simplu: cuvântul poetului roade pe dinauntru ca o molie, iar când el naște cuvântul, acesta se ridică de pe foaie în forma cea mai apropiată trăirii... de flutur.
-Ei și tu acum...sunt ca moliile, cum să fie? Ziua stau închiși în dulapul vechi și se izbesc de cei patru pereți, cu iz puternic de naftalină. Unii îi zic birou. Dar seara, eheiii seara, n-ai să vezi poet dormind; ei ies pe nesimțite-n cameră și se-mbată cu tot soiul de parfumuri. Ei rod cu nesaț orice urmă de viu și le fac părți din trupul lor firav.
Și uite-așa se nasc alți fluturi.
-Fluturi? Zâmbise ea ușor confuză.
-Fluturi...adică versuri, continuă el scurt.
-Deci poetul e tot una cu versul?
-Ia-o așa: trăirea e tot una cu omul, trăirea nu există de sine stătătoare, ea prinde viață doar printr-un organism viu, iar omul, omul la rândul lui, fără de trăire...e neom. În concluzie e simplu: cuvântul poetului roade pe dinauntru ca o molie, iar când el naște cuvântul, acesta se ridică de pe foaie în forma cea mai apropiată trăirii... de flutur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu