duminică, 27 aprilie 2014

Constant


Constant mi-am ținut șirul de căderi,
la fel de mecanic și logic ca un algoritm,
cum altfel, decât filosofic;
matematic ar fi fost cu mult prea banal.
La fel de tacticos mi-am ținut șirul de ridicări,
de brațe spre cer, așteptând vreun trăznet.
Auzisem de prea multe ori, ce-i drept:

"-E deșteaptă, dar cam naivă, trăzni-o-ar norocu! "
M-a trosnit ceva, probabil o cracă din arborele vieții,
să-mi amintească din când în când,
că n-am ajuns nici la piciorul broaștei.
Ce-i drept eu tot îi admiram coroana și visam,
făceam și calcule chiar: cu ce viteză ar trebui
să mă îndrept spre ea, ca să nu fie așa de cruntă căderea.
Dacă m-ar fi trăznit...probabil aș fi dat un răspuns cu noroc,
poate de data asta matematic, și nu așa de filosofic,
și poate m-aș fi văzut și eu cocoțată-n pom cu îngerii,
și nu prin mlaștini tot filosofând cu brotaci,
crezând că Raiul e așa... un nufăr.

Așa mi-am definit eu constanta:
întâlnindu-mă cu mine la jumătatea dintre cer și pământ,
dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric.

Atunci, ochiul meu ceresc sângerează de bucurie că exist aici,
unde nu mi-e locul.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu