joi, 14 februarie 2013

Meditaţie-n clar –obscur




Bufniţa privea întunericul,
tranşantă şi mută,
ea judecătorul din tribună.
Întunericul muţi şi el.
Vădit impresionat,
îşi luă jucăriile şi
se-aşeză cuminte-n minte.
Aşa se desfiinţă dreptul de veto.
Îşi creă de-ndată umbra,
un fel de pom mai strâmb,
nemaigândit până atunci de suflet.
Pe loc, se-nfiinţă egoul.
Din miile de ramuri,
tentaculi de-ntrebări,
căzuse fructul cunoaşterii- un con.
Într-un vârtej cu dopamină,
conul a născut pe Ohm.
Numaidecât s-a-nfiinţat Unul.
Prin ochiul-crăpătură,
se pândeau pe gaura cheii,
omul pe divin şi divinul pe om.
Se jucau val-vârtej,
mai în glumă, mai în serios,
îşi înfigeau cuţite pân-la os,
apoi se sărutau pe gură,
ca din saliva cu lut,
să se nască Adamul.
Bufniţa clipea-
spirala se-nchise brusc,
mai învârtindu-se încă.
Cu ochii mari, priveam în mine,
eu, bufniţa,
întunericul mut într-un colţ,
îngâna în continuu o mantră:
"priveşte mai adânc, tu în beznă,
priveşte, i-atâta lumină!"
Atunci, pentru prima dată,
întunericu-a privit în bufniţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu