Nu vă puneți cu trăirile
unui poet!
La trup e mereu veșted,
dar lupte duce-n piept:
se bat în el doi demoni
și îngeri deopotrivă
și-i mușcă grav din
fiere
ca Petru din colivă.
De îl vedeți pe stradă
să nu-i băgați de seamă
acel nor ce și-l poartă
ca act de mers la vamă;
El știe unde-i puntea și
calcă strâmb mereu
și-s face dintr-un
plânset,
un prag cu Dumnezeu.
Nici râsul lui năstrușnic
să nu-l băgați de seamă,
căci el e veșnic tânăr-
ferice prunc de mamă.
Nici plânsetul său mut
julit într-un amor,
el se jertfește crunt,
după idei ce mor.
El s-a îmbătat cu îngeri
și cântă de nebun
nemaivăzute scene
din visul lui străbun.
Nu vă-nșelați cumva
că-i sânge-n al său trup;
îi curg numai cerneluri,
când venele-i se rup.
Are totuși un dar primit
din isihie,
el râde și se plânge
cu toți, din empatie.
Nu vă puneți cu trăirile
unui poet,
el apără trecutul
de-un viitor incert.
De îl vedeți pe stradă,
lăsați-l să se ducă
să apere orașul,
plăpând, ca o nălucă.
