Tu nu mi-ai înțeles
mirosul toamnei,
cum ți-am
înțeles
de la-nceput simțirea
iernii.
Pesemne nu ai auzit cum
cădeau
pe sol, gutui,
când
eu înc-ascultam cum ninge peste noi.
Ce păcat!
ziceau în treacăt
corbii,
de parc-ar fi știut
că timpul li s-a scurs în
pene,
Păcat
de pene zic...mai bine le stătea-n
călimară
și
pe foaie, ah pe foaie, zău
că mă-nălțau.
E un zbor pe care tu nu-l
vezi de gheață,
cred;
E singurul zbor care-mi
permite sa cad
și
singura cădere
care mă aruncă-n
mine:
acolo suntem copii și
mâncăm
nuci în grădină.
Acolo miroase veșnic
a fructe și a fum de crengi,
pe care le-am cules cu
bucurie,
doar
doar, vei observa că pe sub frunze
se înălța
de-atâta
timp, grădina
Raiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu