Ai

Ai felul tău...de-a fi sau a nu fi.

ce-ți mai place să te joci și chiar îți iese.

Nu demult m-ai păcălit cum că-ți e bine

Oh Doamne! Și ce zâmbet de copil aveai-

mai c-am crezut și eu pentru-o secundă.

Cum mă luai tu în brațe și eu-ti scriam poeme;

era frumos să le fi scris ca Blaga, iar nu ca bleaga.

Ai tu felul tău, ăla frumos și calm când mă privești

și taci.

Atunci, se-ntâmplă ceva, devin eu suflet

și zău că nici frigul, nici orașul ăsta putred,

nu mi-l zguduie.

Ai tu degetele fine și subtiri care tremură

pe coapsa mea dreaptă.

Ai tu un soi de inocență tainică, născută parcă

în grădina cu nuci.

Un singur lucru n-ai: timp.

Pesemne, la cât de ocupat ai fost,

ai uitat că doar nouă ni se cuvine luna.

E și firesc, așa ai felul tău...de a-mi face felul.