Am să m-adun de pe
unde mi-am lăsat sufletul amanet,
ca pe un vițel
curat, numai bun de vândut măcelarului.
Atât doar că l-au
ciunțit mai mulți și l-au gustat,
încât i-au mai
rămas doar ochii mari și blânzi.
Ne mai vedem pe
furiș în câmpia din oglindă;
se gudură vesel și
mă simt din nou copil
și mi-era dor de
mine și-i promit:
am să m-adun doar
ca să mă împrăștii!
Căci cum altfel îi
șade mai bine sufletului,
dacă nu împrăștiat
ca firmiturile de pâine în pădure,
să-mi amintească
drumul spre Casă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu