Introspecție

Am obosit să merg pe-un deal imaginar,

s-alerg prin amintiri după umbre apuse,

să cer să vină toamna, în frunze să mă scald,
să fiu din nou copil, cu fericiri vetuste.

De-atâta insomnie, mi-e pasul clătinat
Și-aș vrea să mă împiedic și să cad,
în trupul tău tânăr și puternic, mamă;
Să mă prefac ghem și să dorm în pântec,
unde se-aude atât de clar,
liniștea din-ntâia oară.