sâmbătă, 29 martie 2014

Ar fi comic

Ar fi comic, dacă într-o zi,
ți-ai arunca în drum șoseta
și ai merge așa, desculț. 
toți, dar absolut toți ar zice:
-Uite-l cum calcă strâmb asfaltul,
nu cumva să zdrobească florile nemuritoare.
Tu, nici n-ai băga de seamă
și-ți vei continua pasul legănat,
până la prima floare cu adevărat vie.
Pentru că nu știi ce-i aia,
"corola de minuni a lumii",
ai s-o iei de jos,crezând că o salvezi la tine-n vază.
Nimeni, dar absolut nimeni n-o să zică:
-Vă rugăm nu rupeți florile, au suflet!
Ai să suferi ca boul; era oricum o floare de sezon.
de aia florile de sezon au parteneri doar efemeridele.
Trăiesc doar la lumină:
când dispare, evident că mor.
Unu de pe șantier are să radă:
-Băăă,femeia e ca floarea: dacă n-o uzi,se ofilește!
Tu nu poți să te abții în uimirea-ți
și tot te gândești, ce comic ar fi, auzi,
ca toți morții să fie vii...
Ar fi comic, parcă pentr-o clipă,
să știu că nici eu nu mai exist,
să mă-mbratisez cu florile și să cânt:
ar fi comic, dacă n-ar fi trist...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu