duminică, 24 martie 2013

Tăcerea ta



Tăcerea ta m-apasă, 
ca o pasăre, ce şi-a frânt zborul;
nu pot s-o iau la piept, vezi bine,
dar nici, să-i dau ocolul...

Mă-nchin atunci, aripei lăsate,
şi mi-o fac inimă şi frunte,
de o sărut în plâns, cu buze arse-
icoana noastră pentru vremuri crunte.

Te văd atunci, ca pe o fantasmă,
sălbatec, cum la piept mă-nvălui,
şi mă lipesc în fugă, de fereastră,
să îţi văd paşii, unde ţi-i mai nărui.

De după geam, răspunde un ecou,
şi-i verde conturat în anotimp,
iar eu ciulesc urechile s-aud,
bătăile din piept, în contratimp.

Tăcerea ta mă-mbie ca un cânt,
cu note de amor şi de angoasă,
şi-n mine toate-s vii, decât oricând,
când inima, tu, mi-o prefaci în casă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu