Buricul degetului
făcea ce ştia mai bine:
desena inimi pe
geam;
doar doar…mi s-o
deschide vreuna,
din falange…până-n
creier,
din creier până-n
glob.
Globul ceresc
desigur…
Căci, ştiţi şi
voi că inimile perfecte
iau mereu forma
soarelui.
Aşa e datina.
Mai veneau unii
modernişti, care chipurile,
au inventat, auzi…
inima ca sistem respirator…
Atât ;
restul cica-ar fi
fost demodat.
S-a vândut bine o vreme,
primind mereu o Cola gratis…
cum altfel…decât rece ,
ca gheaţa!
La urma urmei,
orice invenţie,
trebuie făcută cu cap…
Şi uite-aşa s-a dus vestea
că inima are doar forma fricii.
Şi s-a dat al
naibii de bine,
neuitând să i
se-adauge mereu un bonus,
în bani, desigur.
Acolo stătea
vânzătoarea, cu un zâmbet crăcănat,
ce invita
mieroasă:
« Ia tot ce
doreşti Mitzi,
îmi aduci tu
banii mai tarziu… »
Acesta este
postmodernismul :
când inima ia toate formele,
mai puţin cea a
ei;
că de atâta
zbucium şi-a uitat-o.
O veţi găsi confuză,
holbându-se-n oglindă,
ea şi câţiva prieteni anonimi,
schizofrenici, de
altfel,
întrebându-se
sine pe sine,
« Da ‘ eu
cine sunt ? »
-Hm, Hm, răspunde
Sinea,
Permiteţi să
raportez:
m-am ascuns în
legitimă-aparare,
postmoderniştii,
au pornit focul,
cu Cola rece ca
gheaţa
si n-au văzut că
deranjau…cina
-Ce cină, mă?
vorbeşte clar !
-Cea de taină, desigur.
Dumnezeu stă ascuns
în inimă:
dacă n-o ţinem
deschisă, se sufocă!
De priviţi mai
atent, în oglindă,
aţi vedea cum Domnul
dă la peşte
cu diavolul,
drept vierme,
când diavolu’şi pune-n
undiţă momeală,
în loc de râmă…îndumnezeirea !
Atunci, într-un act salvator,
buricul degetului
făcea ce ştia mai bine,
desena inimi pe
geam… şi-n mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu