miercuri, 27 martie 2013

E prea puţin



Şi tot e prea puţin să-ţi pipăi doar tăcerea,
Un os ce-mi stă în gât, când caut mângâierea.
E prea puţin o mână cu degetele albe,
s-o port ca amintire cu zâmbetele grave.

E prea puţin o moarte, să învăţ învierea
Un gând de viitor şi amărui ca fierea.
E prea puţin ştii bine, sărutul frunte-n frunte,
Ce ţi l-am dat iubite, acolo sus pe munte.

E prea puţin un Minos, în al său labirint,
Când de însingurare, un muget îi resimt.
E prea puţină moarte, să-mi fie evadare,
În griul labirint, închis fără scăpare.

E prea puţin o aripă albastră-n loc de două,
Când râcâi omoplatu',  să-mi nască una nouă.
E prea puţin de tine, să cresc o despărţire,
Să mă înalţ beteagă, ca orbul în neştire.

Norodul strigă mut, o mantră de jignire,
Şi cere din păcat o nouă răstignire.
Pentru aşa o zi, mocirla asta toată,
Iisus de s-ar întoarce, ar mai muri o dată!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu