Plâns din psalm

Pesemne cǎ în ceruri, toţi îngerii-au ştiut
Cǎderea cu pǎcatul, ce l-am nǎscut din lut.
Eu, decǎzutul suflet, ce-nalţǎ doar ruine,
Cǎtre Tine-ţi plâng ale mele vine:
-Cu neputinţǎ-i tot ce mǎ împresurǎ;
Şi tânjesc Doamne,divina mea naturǎ !
Am cǎutat-o în Rai, dar din grǎdinǎ,
Cu Adam am luat o muşcǎturǎ plinǎ.
O voi gǎsi în suflul ce stǎ iar sǎ se nascǎ?
Ce în cântari de îngeri, ea va sǎ îti grǎiascǎ:
Sunt coasta rǎtǎcitǎ, ce din Tine ai rupt;
Lipeşte-mǎ Hristoase, din Tine sǎ mǎ-nfrupt!

Sonet de toamna

Aici, la mine-n gând, doar umbra ta rǎzbate;
Toţi îngerii, de frig, pe loc au amuţit,
Luând cu ei lumina, în toamna ce strǎbate
Ca un fior tot trupu-mi, plecat la asfinţit.
-E toamnǎ! îmi spune vocea-ţi de departe;
Pe umeri îmi port doruri şi cerul înnegrit,
De plouǎ-n mine acorduri, ce le voiam uitate,
La un pian ce plânge ca sclavul înrobit.
-Azi, cad din al tǎu pom, cu crengile lǎsate;
Sunt frunza ce s-aşterne sub trunchiu-ţi desfrunzit,
Sǎ îţi sarute teama cu buzele-mi uscate,
Sǎ te îmbrace-n zâmbet şi-apoi sǎ-ţi fi grǎit:
-Mǎ-ngemǎnez cu moartea întru singurǎtate,
De nu mǎ-nalţi iubite, la ceru-ţi infinit!

Sonet de-nsingurare

Eu ştiu ca ai sǎ pleci cu gândul meu de varǎ;
Cǎ-n ochi o sǎ îmi creascǎ mǎreţe insomnii.
În loc sǎ îmi plimb geana-n raza ce coboarǎ,
Eu oi cuprinde zarea sǎ vǎd c-ai sǎ mai vii.
Te sorb cum soarbe cerbul din apa de izvoarǎ,
Cu un nesaţ de tine, ce nu-l pot stǎvili.
-Tu, chip iubit cu urǎ, rǎspunde-mi într-o doarǎ:
Aşa e cǎ prin viaţǎ, pǎşesc toţi morţii vii?
La braţ cu absenţa, mǎ-ntunec întru searǎ,
Cu foşnet smuls din gânduri albastre şi pustii.
Mǎ-ntomn întru uitare, cu bezna ce coboarǎ,
De n-ai sǎ poţi iubite, tot braţul meu sǎ-l ţii!
Iubirea mea îţi strigǎ cu plâns de cǎlimarǎ:
- Întru eternitate, tu, domnul meu sǎ-mi fii!

Concert

Mi-a plâns sufletul cu pietre,
ce îmi dǎrâmau pereţii
şi îmi strǎbǎteau pomeţii
cu urzelile-mi drept zestre.

Mi-a râs pasu-n calea care
înǎlţa la zǎri doar dorul
şi din spini sǎ îmi iau zborul
spre lumina ce rǎsare.

Se-mbrǎca în glas de clopot,
schitul ce slǎvea-n cântul
bucurii trezind pǎmântul,
revǎrsate ca un ropot.

Concerta pǎdurea-n cor,
cu vuiet surd, în sori apus
pe-un portativ de nori,condus
de-Nalt Mǎiastrul Dirijor...

Azi

Azi n-am murit în van:
În pieptu-mi dau sǎ creascǎ
simţiri ce sunt înscrise,
cu mâna îngereascǎ.

Azi, a putrezit sǎmânţa:
Din pietre-o sǎ rodeascǎ
un suflet alb, de trupu-mi rupt,
spre viaţa nelumeascǎ.

Azi mi-s femeia pǎcǎtoasǎ;
iarǎ pe la tǎlpi Îi plâng:
-Iatǎ-mǎ, aici sunt Doamne!
tot Te strig dintr-un mormânt…

Origini

Eu m-am nǎscut din râs de ploi;
pǎrinţi, mi-au fost doar norii
şi am crescut sub pomii goi,
muşcând cu dor toţi sorii.

Eu n-am pǎşit pe-acest pǎmant,
absentǎ-am fost tot timpul,
de-aş fi purtat mǎcar în gând
pe Cel ce-mi e Cuvantul.

Eu n-am ştiut de al tau glas,
nici tu de-o mângâiere
şi-aş fi oprit mǎcar un ceas
cu umbra-ţi în tǎcere.

Eu am fost înger rǎtǎcit
de obştea cea cereascǎ ,
şi-n Maica Sfântǎ a voit,
azi, iarǎ sǎ renascǎ…