Aici, la mine-n gând, doar umbra ta rǎzbate;
Toţi îngerii, de frig, pe loc au amuţit,
Luând cu ei lumina, în toamna ce strǎbate
Ca un fior tot trupu-mi, plecat la asfinţit.
-E toamnǎ! îmi spune vocea-ţi de departe;
Pe umeri îmi port doruri şi cerul înnegrit,
De plouǎ-n mine acorduri, ce le voiam uitate,
La un pian ce plânge ca sclavul înrobit.
-Azi, cad din al tǎu pom, cu crengile lǎsate;
Sunt frunza ce s-aşterne sub trunchiu-ţi desfrunzit,
Sǎ îţi sarute teama cu buzele-mi uscate,
Sǎ te îmbrace-n zâmbet şi-apoi sǎ-ţi fi grǎit:
-Mǎ-ngemǎnez cu moartea întru singurǎtate,
De nu mǎ-nalţi iubite, la ceru-ţi infinit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu