Realizez că
nu-s cea de ieri, nici de mâine,
căci
viitorul mi-e închis într-un câine.
Nu-s nici
zâmbetul mamei, ori suflu meu crud,
nici
ce-au vrut printre școli, alți oameni s-aud.
Nu-s aia,
nici ăla, nici toți laolaltă,
nici urma
ce-o las când pășesc într-o baltă.
Nu-s
carne, nici oase, nici trup plin de moarte,
nici un
vers de uitare, înscris într-o carte.
Realizez
tot ce nu-s în lungul meu gând,
Dar tot
n-am aflat dacă sunt, ce mai sunt?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu