Pe șoldul tău se-ntinde
o lagună
și mă trezesc mereu
piedută ca ultimul bețiv din port;
Acolo nu mă sperie
infinitatea clipei,
ori faptul că n-am mâncat
de-o lună,
nici liniștea
primordială,
ori iminența morții.
Acolo mă cufund în mine
până-n măduva oaselor,
unde în sfârșit mi te
descoperi.
Mă tem însă uneori, că
cine știe ce barcă salvatoare
o să vină să m-arunce
către mal.
Și zău că-i păcat: ai
mai văzut tu
pirat fericit pe uscat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu