Număram
frunze din copacul vieții sau al morții...
nu
mai știu,
că
de-atâta spiritualitate abia țineam cuțitu-n mână.
Inițial
voiam să-mi scrijelesc pe trup, un copac
la
umbra altuia mai mare.
Dar
oricum ar fi fost inutil, așa că mai bine
tăiam
frunze la câini.
Pisicile
erau prea ocupate să-ncâlcească ghemul,
cu
firul roș al Ariadnei, desigur.
Niciodată
nu mi-au plăcut prea mult pisicile.
Până
și copacul mi-a șoptit:
„Nu
te-ntinde la umbra mea, vezi bine:
moartea
blândă zgârie rău.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu