Ce am uitat să-ți zic

O dată la șapte ani, trupul meu

descinde într-al tău,

ca altoiul de cireș.

Atunci putem să ne privim în față,

ca sufletele în oglindă,

să te inspir până-n străfunduri,

pe nara dreaptă, nara stângă.

Doar aerul se plimbă între noi,

în patul fără timp și spațiu,

se-aude doar un ritm de blues și cred

că-s în eternitate, ca-n pactul meu

cu dracu.

În trup mi te preumbli ca o limfă,

și părul meu te-acoperă sub stele,

și-n coaste au început să-mi crească

întâile amintiri albastre.

Dar timpul trece pân'la zi

și ai să-mi fii departe;

eu am să-ți zic, deși n-ar trebui:

m-am atașat de tine...ca de moarte.