Niciodată nu am
înțeles de ce te caut,
de ce ne întrebăm
unul de celălalt
dacă ai făcut ce
trebuia să faci,
dacă viața mea e
mai fadă decât ieri.
Știm amândoi că
număram nimicuri.
Dar mai presus de
toate știm că nu ne știm.
Am obosit să te
număr în alte chipuri
și tu să mă
numeri ca nucile, toamna.
E-un joc greu de-a
șoarecele și pisica
în care ne mâncăm
pe rând cozile.
Aștept cu nerăbdare
clipa când
vom cădea în
capcana cu zimți
și-om fi prea
bătrâni la suflet
să mai alergăm.
Pân-atunci ne
umplem cu nimicuri.
Simți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu