Vis baudelaireian

Visam un cuib de ciori, ce-mi aranjau cu pliscul
un sarcofag desprins din praful de beton,
Iar eu purtam războaie pe-o creastă de dragon
și prefăceam iubirea, grămadă cu nimicul.


Am visat tăcerea și strigătul, deodată
cum izbucneau în mine, mocnind de-atâta timp,
Iar eu scriam în mine, pierdută, o erată
să-mi corijez trecutul, greșit într-un răstimp.


Visam din mări stafia, pe-o barcă salvatoare
și n-avea nicio umbră și nici la țărm ponton,
Iar eu vorbeam frumos, cu viața-mi trecătoare,
și-mi răspundea ecoul, încet și cu bonton.


Ce porcării visam, din creasta-mi de dragon,
și-aș fi sărit cu totul, în barca salvatoare
Iar eu scriam atâta, c-o placă de beton
„Când eram mică, off! visam doar sa fiu mare...”