Geamul spart

Priveam Bucureștiul prin geamul spart

și-l vedeam pe bunicul, pe gânduri plecat.

El cosea un ciorap și-l aud blând cum spune:

- Ai grijă, tătică, să faci fapte bune.

Să nu-ți porți înălțarea târâtă prin șanț,

ori prin vicii să-ți legi de suflet, un lanț.

Aș fi vrut să-i vorbesc și de dor să mă scutur,

dar trupul lui ferm, deveni ca un flutur.

Eu priveam numai blocuri lipite, murdare,

cum clădeau pe sub ele – morman de-ntristare.

Mă durea inocența ca un plânset la nai,

dar s-a dus cu bunicul să se culce în Rai.

Căutam prin trecut, un izvor să m-adap

și-l vedeam pe bunicul mai cosând la ciorap.

Era cald, cu ochi blânzi și pe gânduri plecat,

iar podeaua de-acasă, ca un cer înstelat.