Cu ochi brahman

Priveşte, ciob de Dumnezeu!

Tu, al treilea, cu iris mov,

Hai, dă-te mai aproape-n soare:

ai să observi cum se preface

din gri opac, tavanul în dantelă.

Ce transparenţă-n alte zări,

prag fin între mine şi Sine,

scălămbăind prin dos, la uşi,

ce doar, doar, s-or mai deschide.

Ce hop între vis şi trezire:

Simţirea-n toate este cheia;

Doar trupul ce aleargă suflul,

pe-aici, prin somnuri sau Golgote,

ca un stăpân după un câine,

deşteptul câine- Supra Sine.

Aşa m-am descărnat de trup,

să curgă-n suflu doar esenţa,

muşcând dantela-ncet cu pleoapa,

în nuanţe vii de violet,

din şapte vieţi ce le-am păstrat,
cu taină, într-un creuzet...