sâmbătă, 8 februarie 2014

Odă insomniei

A venit ora insomniei :
 Mai apăsătoare decât moartea,
 Tăcută stă la pândă și așteaptă
 Să-și facă pe sub minte, calea.
 Se descălța tiptil și se ascunde
 Încet, sub perdeaua de gene
 Să-și facă dansul său, aieve
 Lascivă ca-ntru-n cerc cu iele.
 Se dă cumva…de ceasul nopții,
 Până o văd pe rând, poeții,
 Și-i singură ce le alină,
 Tristețea de la gândul morții.
 O țin și eu, stângaci în brațe,
 Ca pe un vechi prieten dus,
 Și iar ne povestim de veacuri,
 De parcă timpul n-a apus.
 Când o privesc indiferentă,
 Ori când îi dau în scris o jalbă,
 Cu trupu-i rece, feciorelnic
Ea-mi cântă înc-o noapte...albă.
 
 
 

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu