Ne-aşteaptă

Cumva ne-aşteaptă totul:

Ne-aşteaptă ora care fuge,

Ca un străin şezând în gară,

Tot nemişcată şi cuminte,

s-audă şuierând în zare,

că-i vine trenul de ieri seară.

Talantul îngropat, aşteaptă,

Cum aşteptau de-atâtea ceasuri,

Stiloul să-l ia scriitorul,

Pianul să îşi cânte oful,

Dăltiţa să muşte din piatră

Şi pânza să respire artă.

Ne-aşteaptă un bunic la poartă,

Ca pe pribeag, risipitorul,

Să se întoarcă îndat’ acasă,

Să-nfrângă îmbrăţişaţi,

 tot dorul.

Ne-aşteaptă mama drăgăstoasă,

Ca o icoană în biserici,

s-aprindem candelă aleasă-

ofranda sufletului nostru.

V-aşteaptă toate ce-s lumină,

Să părăsiţi degrab’ biroul,

v-aşteaptă cerul şi toţi sfinţii,

dar voi, doar aşteptaţi metroul...