marți, 9 februarie 2016

31 ianuarie

Am amorțit aiurea, în forma unui măr,
în universul meu, ascuns de ochii lumii;
o cioară mă pândește din vârful unui păr
să mă arunce-n gol, în liniștea genunii.
Se crapă zorii zilei și tot n-am mai căzut
din blocul turn ce tace de frica dimineții,
Mă pun să-mi mestec visul, din ora ce-a trecut,
ca pe o gumă Turbo, cu gustul fad al vieții.
Nimic în jur nu mișcă, e totul numai ger
și aș topi înghețul cu patima din mine,
Dar timpul se preface în țurțuri pân' la cer,
Și de atâta frig, nici moartea nu mai vine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu