Am amorțit aiurea, în
forma unui măr,
în universul meu, ascuns de
ochii lumii;
o cioară mă pândește din
vârful unui păr
să mă arunce-n gol, în
liniștea genunii.
Se crapă zorii zilei și
tot n-am mai căzut
din blocul turn ce tace de
frica dimineții,
Mă pun să-mi mestec visul,
din ora ce-a trecut,
ca pe o gumă Turbo, cu
gustul fad al vieții.
Nimic în jur nu mișcă, e
totul numai ger
și
aș topi înghețul cu patima din mine,
Dar timpul se preface în
țurțuri pân' la cer,
Și de atâta frig, nici
moartea nu mai vine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu