Viața
mea-i o glumă:
Dovadă
că atârn într-un copac de șapte zile
și
nici vântul și nici mama nu m-au căutat.
Nu
fac nimic de-o săptămână,
doar
pendulez ca un măr copt
dacă
să cad sau să rămân.
Totuși
sunt bine: am o mână pe ficat
și-n
cap pălăria verde a lui bunicu,
să-mi
țină de soare.
Dacă
știam că am astfel de abilități
nu
mă duceam la facultate,
ci
m-angajam străjer în ceruri
sau
în iad... că mi-e totuna.
Cel
mai mult îmi place că nu salut
și
nimeni nu se-așteaptă să răspund
Cine-ar
vrea s-audă „ziua bună”
de
la un muribund?
Totuși
e trist că moartea mea-i o glumă:
Dovadă
că mi-atârnă trupul în copac,
și
peste oase mi se-ntinde bruma
și
nici moartea nu m-a căutat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu