Balada marelui combinator

Combinatorul, Marele, ca oricare alt tip care se respectă,

Avea desigur copii şi o nevastă,

Pe care o ţinea mereu, ascunsă-n casă,

Ducând în paralel, o viaţă desuetă,

De combina pe-ascuns florile cu versuri,

În romanţe lungi şi languroase,

De se-nmuiau pe loc, îmbujorate.

Se bucura teribil să le privească

Mijindu-le cuminţi, abia ieşit, polenul.

Dar spre norocul florilor de vară,

Combinatorul, marele, nu era mai mult decât un trântor,

 Romantic până peste poate,

Care nu se putea abţine să le facă mândrelor

 Jurăminte fierbinţi până la moarte.

Îşi elaborase atent planul,

De a-şi lua sub aripa-i protectoare,

Doar bobocii de floare, prea naivi desigur

Sa rodească spini, ca toate florile mature, de altfel.

Ce-i drept, îi mai cădeau în plasă,

Unele flori, trecute deja de-a doua tinereţe,

Prea leneşe să se mai arunce-n alte zări.

Combinatorul învârtea desigur mari afaceri,

Fiind licenţiat deja în marketing,

Finanţe bănci şi altele asemenea.

Tot norodu’ îl privea cu admiraţie,

Cum de-nvârtea atâtea lucruri minunate.

Mai puţin femeia de serviciu de la bistro,

Care-l considera cel puţin:

„un pişicher încrezut şi sec”.

Aceasta-i zise aprig într-o iarnă:

-          Mai lasă dom’le aerele ăstea,

C-ai să te inneci de la atât polen!

-Doamnă, eu nu învârt numai polen,

Preferatele mele sunt desigur,

Combinaţiile de N luate câte K.

O pufinse râsu: Ia du-te şi combină frumuşel,

la altă masă! Eu am lucruri serioase de făcut.

Combinatorul, cum era tradiţia, se retrase-n glorie,

Fâlfâind c-un zumzet de aripi zgomotos,

Trântind cum se cuvine uşa şi paharul,

Lăsând să i se vadă lesne, dosul majestuos.

Balada spune ca la lăsatul frigului,

Combinatorul îşi aruncă haina fistichie

Şi se preschimbă brusc... în trântor de familie.