Cei doi nu s-au
atins nicicând,
decât prin doruri
prinse-n gând,
lucindu-le pe cap,
cunună,
la ziua când s-or
lua de mână.
Se căutau... ce
iad senin!
să-şi cânte duhul
androgin,
Sine pe sine
şi-alte roluri-
magneticele lumii
poluri...
Purtau în tălpi
sărutul ierbii,
ce sângera de
negrul vremii;
Ei, înfrăţiţii sori cu ploaia,
împânteciţi în
mama Gaia.
Nici moartea gri
nu i-a ucis,
sătulă până la
plictis,
de fuga-n sânul
lui Avraam,
unde s-or reuni
agam.
Ei doi, triunghi
deschis la sori,
Te roagă Doamne
să cobori,
Lumina-n
atriu-ngheţat,
peste amorul
împăiat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu