Tot aşa şi pe dincolo

De dincolo, de dincolo, ne cheamă

îndumnezeirea cocoţată-n chiparos,

bucuria nepromisei clipe,

cu amorul ascuns pe din dos.

De dincolo se vede lumina

şi-i albastră -un ochi de agată,

ţâşneşte şi gâlgâie vie,

ca, sângele în beregată.

De dincolo, se vede plopu-n loc de zid,

ce l-au lătrat numai câinii,

singurii, ce mârâiau la rând,

umbra din faţa luminii.

De dincolo de gol, nu răspunde ecou’,

iar golul e plin, deci e pace

şi-ar ţipa în ureche tenor:

„Ascultă iubirea cum tace!”

De dincolo, se ghilotinează iubiri,

neînţelesele frici, deci diavoli,

să le crească o inimă-n gât,

de la minus, la plus, la oricât.

De dincolo, Cronos s-a sinucis,

bucuros că acum e Acum,

şi-a lăsat moştenire doar oameni confuzi,

să se caute-n ei orişicum.

De dincolo de marea pierdere de timp,

ni s-a lăsat o vorbă-n străbuni:

„Nu mai plângeţi aiurea pe drum,

de dincolo...suntem cu toţii, nebuni.”