Dă-mi Doamne jos,
de pe ochi perdeaua!
De pe ochii
minţii, să te văd mai clar,
Pe-o albă potecă
să-mi urnesc pingeaua,
Pân-la a Ta umbră, să ajung măcar.
Arată-ţi mie
firea şi ochiul Tău divin,
Să îmi tresalte
pieptul în verde cu iubire
Şi abdomenul gol,
de Tine mi-e preaplin,
Când Te inspir
ori trează, ori dusă în neştire.
Am plâns straşnic
ca Petru, am plâns şi ca un Iudă,
Că nu-mi
deschisem fruntea, ori inima să vadă
Un foc, ce ca lui
Moise, i-ar fi grăit prin undă:
Căldura
curăţeşte, pe cel ce vrea să creadă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu