-Sunt drept, rosti brotacu-n două labe;
n-am amintiri să-mi aplece spinarea,
n-am mâine să-mi oftez suflarea.
Sunt viu acum şi temerile-s slabe!
-Eşti demn, zici? Unde ţi-e prinţesa?
Prin ce mlaştini stă ea să te mai cate?
Îţi bate inima văzând-o de departe?
Aşa ai hotărât: răceala ţi-e aleasa?
-Cum mi-a ajuns tot ce-am iubit,
sunt vii în buze de-mprumut,
trăiri, nu trupuri ce-am avut,
zâmbesc în prag “Bine-ai venit!”
-Te văd mai rece ca-n mormânt,
absent, purtat de valul sorţii,
fără iubire si emoţii
suntem mai morţi ca orişicând!
-La poartă, pierd şi trup şi gând,
de timp să mă descarn pe loc,
să fiu doar suflet în amoc,
preaplin
de Chipul Său, cel blând.
Se
depărta cu-avânt de lufăr,
Nepotrivit
pentr-un brotac,
Spre-a
sa Golgotă ca un lac,
Să
se încalţe sus...cu-un nufăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu