Ecce Homo

Ce-o fi fost în sufletul lui Pilat,

Când în loc de carne-i, stătea-n faţă-un împărat?

Ce-o fi fost, când gramul lui de milă,

s-a prefăcut în tăcere şi-a zâmbit cu silă?

Ce-o fi fost, când îndoiala-i era gând

Şi-L resimţea în trup plângând?

Ce-o fi fost când cu-ndârjire,

a biciuit tot neamul, în neştire?

Se poate să fi fost o umbră de-ntristare,

când înghiţea în sec-nainte de culcare,

Când, glasul lui Iisus dintr-o oglindă,

Îi zise „Ecce Homo”, cu inima zâmbindă.