M-am îmbolnăvit de nori şi de speranţe risipite;
Doctorii-mi cântau în ploi, cu moartea care n-o să vină,
Cu boli întârziate, ori cu vreo plantă străină.
Numai Vasile, popa, îmi zise: Boli? Aş, sunt ispite!
Eu repetam în gând: sunt doar ispite!
Mi-aduc aminte noaptea cu salvarea-ntârziată:
Eu mă târam pe burtă după’acea dâră albă,fină,
Iar ei mi se înălţau deasupra ca fagii în lumină.
Perfidă, în naos m-aştepta durerea-ntruchipată.
Tot mă pândea râzând, durerea-ntruchipată!
Noroc că înspre ziuă mi-am amintit de-o mâţă,
Ce scărmăna în gheare, un ghem roşu de aţă,
Mai viu ca tanti Aglaia, care vorbea c-o raţă.
Doar firul meu îl trase mârţoaga la căruţă.
Şi-aşa îmi rupse firul, mârţoaga la căruţă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu