La mine-n iris se juca o rază,
Atât de blândă, cum n-o ştiam nicicum,
Încât îi râdeam morţii cu emfază
De parcă timpul n-ar muri decum.
Şi Horus mă privea’ntr-o doară
Mirat, de parcă m-ar fi cunoscut,
Îmi zise scurt, cu voce guturală:
-Exişti deci...n-aş mai fi crezut!
-Exist se pare, mai viu ca-ntodeauna!
Port în mine erele complete;
Chiar de fuge timpul, mi-e totuna,
Căci sunt un gând în două suflete.
Nici Persefonei nu-i venea să creadă
Că-s duhul făr’ de cicatrice;
Din vid m-am întors în eneadă;
-Mă ştii, sunt eu- Euridice!
-Ţie, Orfeu, cu dor ţi-aş fi cântat:
Ascultă! Nimic nu s-ar fi întâmplat
Dacă Adam cu Eva ar fi stat
Îmbrăţişaţi sub pom şi-ar fi oftat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu