Am modelat în
lut, necreaţii eu,
Din scânteiri aprinse
şi din Dumnezeu.
Nici mama, nici
oglinda, nu m-au recunoscut,
În trupul meu de
flutur, în care-am renăscut.
Zburam prin tei
sălbatici, ori flori de iasomie,
Scriind cu nori
pe foi, pierdută-o poezie.
Aveam ca public
ţintă, doi grauri pe o creastă,
Ce-mi pipăiau cu
ciocu’, trăirea într-o coastă.
Aşa mi-au amintit
fiinţa mea dintâi,
Cu stih de
întristare, în ochii mei căprui.
Ştiam că lumea
cere să laşi un testament,
Şi cum n-aveam
cerneală, ori sul de pergament,
Le-am modelat pe
veci, cu unghia-ntr-o stâncă,
O rană din
Iisus... nevindecată, încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu