Ce-nsufleţire-n cânt e Doamne,
când din sol se nasc arpegii,
pe-un eter de portativ,
de la magmă pân-la nouri,
de la azi la-n veci, Amin!
Dintr-un glas de heruvim
şi-un picior de pământean,
creşte-n inimă un danţiu,
clar, arhaic, bizantin.
Cresc şi eu în stern de-o viaţă,
inima ce-i la dospit,
să-mi pulseze doar în tâmplă
ritm de aripi verzulii.
Să mă oglindesc în ţurţuri-
lumea mea cu capu-n jos;
eu dansând cu coasta stângă,
când pe fa, pe do şi mi.
Uite-aşa de ani de zile,
împletesc cu Sfântu Petru,
hora mea de azi şi mâine,
ba pe jos, în pământire,
ba pe sus, la mânăstire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu