Am asteptat sa se coaca ideile pana au dat rod.
Asa frumos si rumen, ca gutuile culese toamna;
Iar ca totul sa fie pe de-a-ntregul, asa cum se cuvine,
S-a-nfiripat fragil, vezi bine, langa sambure...un vierme.
Nici nu-l strivesc, nici nu-i dau nume;
Ar fi total nepotrivit sa aleg din doua rele, una...
De-atata caldura, sufleteasca, evident...
Ingerul si-a luat concediu.
Numai bine ca in schimb,
Pe umarul drept port un drac mare...
Iar pe stangul...altul mic.
Ma deranjeza doar la scris, ca un soi de rana vie.
Si cand fac cruce ma inteapa; nu vorbesc, in asteptare.
Obisnuiam sa tac cu ei la mutenia pamantului,
obisnuiam sa plang la mutenia cerului.
Noroc ca din infinit se ivi o voce;
Batrana, calda, de la inceput de timp.
Imi zise simplu: "Scoala!"
- Hm hm, dreg vocea, trag umerii in spate.
Zic: m-oi scutura de gogi ca haina de zapada,
un semn doar asteptam!
Acum mi-s clare toate:
Voi scrie cu V mare-n mine, Viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu