De ce râd poeţii ?

N-o să mă crezi, însă deunăzi, am auzit încet ;
Dezmăţul de cuvinte, transcris de un poet.
-O fi râzând pesemne, îmi zise scurt scripcarul
Şi zău că nu-nţeleg, iar l-a bătut circarul.
-La zaruri? zic în glumă, şi-o fi-ncercat norocul.
-Aş, orice-ar face, dă treişpe, dobitocul!
I-e viaţa toată-un circ, iar el stă să rotească
Ruleta cu pistolul, o ştii, e cea rusească!
-S-o fi-mbătat la birt,că-i săruta pereţii
Şi întreba toţi câinii: care e sensul vieţii?
Se zice că la schit, se jeluia la poartă,
Ba mai ţipa că-l doare că-i lumea asta moartă,
Ba arunca cu pietre în gol, or în vreun geam
Cică s-alunge gogii, pe care nu-i vedeam.
-O fi înnebunit; eu n-am aflat nicicând,
Poet să scrie versuri, auzi şi tu, râzând...
Tot stă cu cerşetorii, lăsându-i să-l lovească,
Iar el le scrie psalmi cu pana îngerească.
Şedea încovoiat, pe scaun, în mansardă
Făcând-o pe actorul, ce ieftină şaradă!
Scotea pe rând, grăbit, doar măştile din ladă
Şi recita poeme din antica Eladă.
Se-opreşte brusc şi-ntreabă cu mâna către cer:
Răspunde-mi Doamne, dară, fluturii de ce pier?
Priveşte-apoi podeaua cu urme bătrâneşti
Şi scrijeleşte într-însa cântările-ngereşti...
Se spune c-ar fi sfânt, zvonea ceasornicarul.
-O fi înnebunit, răspunse scurt scripcarul.