Ne-aşteaptă

Cumva ne-aşteaptă totul:

Ne-aşteaptă ora care fuge,

Ca un străin şezând în gară,

Tot nemişcată şi cuminte,

s-audă şuierând în zare,

că-i vine trenul de ieri seară.

Talantul îngropat, aşteaptă,

Cum aşteptau de-atâtea ceasuri,

Stiloul să-l ia scriitorul,

Pianul să îşi cânte oful,

Dăltiţa să muşte din piatră

Şi pânza să respire artă.

Ne-aşteaptă un bunic la poartă,

Ca pe pribeag, risipitorul,

Să se întoarcă îndat’ acasă,

Să-nfrângă îmbrăţişaţi,

 tot dorul.

Ne-aşteaptă mama drăgăstoasă,

Ca o icoană în biserici,

s-aprindem candelă aleasă-

ofranda sufletului nostru.

V-aşteaptă toate ce-s lumină,

Să părăsiţi degrab’ biroul,

v-aşteaptă cerul şi toţi sfinţii,

dar voi, doar aşteptaţi metroul...

Protest

E febră-n oraş, iar pomii
Se zbat de revoltă.
E vânt şi e zarvă pe străzi,
Se-nvârtesc propagande
Ca fluturi,
Când de fapt, tot ce mişcă-s
 nimicuri.
Mulţimea se-agită de zile,
Atâtea, de uită ce vor;
Bucureştiul e trist
Şi-mi vorbeşte
Spart şi cu voci din topor.
Printre toţi, stă la colţ o bătrână,
Ea, mai dă busuiocul la leu,
Se-ntinde, dăm mână cu mână,
Să creăm dintr-un fir- Dumnezeu.
Ne-nvârtim într-o horă cu soare,
Eu mă uit când la nori, când la ceas,
Ea-mi vorbeşte deodată mai tare,
Şi îmi zice cu chef de taifas:
„- Priveşte-i pe toţi într-o cuşcă;
Poporul ce latră, nu muşcă...”

Doru' dor

Pe mânăstirea-n piatră,

Am devenit pământ,

m-am prefăcut în nori,

copaci, apă şi vânt

Şi am tăcut ca noaptea,

Ucisă între sori,

Ştiind că doar în braţe,

Tu, Doamne, mă-mpresori.

Tăceau şi ziua, timpul

Şi toate-au amuţit

s-asculte pulsul ierbii

în mine înflorit.

Curgeau clipa si ora,

ca un pârâu în vale,

când pieptul meu urla

un muget lung de jale.

Mi-e dor de Tine, Doamne-

E dorul ancestral-

Prefă-mă iar în lutul

Cu iz primordial!

Vis cu şaman

"  -   Unu plus unu fac unu, întotdeauna",
 mi-a spus râzând şamanul. 
Abia îl mai vedeam în vis...
ce gând, ce nălucire!
Cum îşi căsca spre ceruri gura,
cu aștrii în tavanul palatin, 
Un semizeu uitat de timpuri,
hrănit cu sânge de cometă,
Se răsfrângea acum din nouri,
către lăcașul carpatin.
 
"  -   O zi cu apă, una foc,

De jos în sus, de sus în jos...

Se saltă sufletul din loc,

Nimic din iad nu-i de prisos...

Se împletesc la infinit,

O mână caldă, una rece

Se duc de unde au venit:

Respiră... moartea trece!"

Aşa îmi croncănea şamanu’ 
Cu ciocul astupat de astre, 
De-n palmă-mi sângera un cui,
Din dusele-amintiri albastre...

Mamei

Pântecele Său îngenunchează îngeri,

Perfect, stă ca un glob, precum pământul ;

Şi apără într-însu, ca-ntr-o cochilie,

adamii, toţi martirii, apostolii,

Cuvântul…

Mă-ntorc la tine mamă, când teama mă apasă

Unde m-ai plămădit cu duh, iar nu din lut.

Şi-i bine ca Acasa, căci nu-i aşa, bag seama,

atunci când ii ajunge

de neajuns etern,

Hristos se-ntoarce îndată,

În pântecul matern…